Sunday, March 3, 2013

Parabolă mistică - 7 virtuți


         "Te afli în mijlocul unei grădini magnifice, luxuriante, plină de cele mai frumoase flori pe care le-ai văzut vreodată. Atmosfera este extrem de liniștită și de tăcută. Savurezi încântările senzuale ale acestei grădini și simți că ai tot timpul din lume pentru a te bucura de această oază. Privind în jur observi în centrul acestei grădini magice că se înalță un far roșu falnic, cu șase etaje. Dintr-odată, tăcerea grădinii este tulburată de un scârțâit puternic, ușa de la baza farului se deschide și iese un luptător japonez înalt de 2,70 metri, care cântărește 300 kg, aproape gol, avea doar un cablu roz ce îi acoperea părțile intime  și care începe sa cutreiere nepăsător prin centrul grădinii.
            Plimbându-se prin grădină, luptătorul de sumo dă peste un cronometru strălucitor, de aur, aruncat de cineva cu mulți ani în urmă. Alunecă pe el și cade la pământ producând o bufnitură strașnică. Luptătorul de sumo este acum inconștient și zace acolo tăcut și nemișcat. Tocmai când te gândeai că și-a dat ultima suflare, luptătorul își revine, își revine, trezit de parfumul proaspăt al unor trandafirii galbeni care cresc în apropiere. Înviorat, luptătorul se ridică și se uită intuitiv către stânga, uimit de ceea ce vede. Printre trandafirii care cresc de ambele părți ale grădinii observă o cărare lungă, șerpuită, acoperită de milioane de diamante strălucitoare. Ceva pare să-l îndrume pe luptător să o ia pe cărare și, având încredere în acel ceva, luptătorul pornește pe calea care îl duce către fericire permanentă și beatitudine eternă."

                                                                             "Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul" - Robin S.Sharma


Simbolistică:
Grădina - mintea omenească
Farul - puterea scopurilor și importanța de a-ți descoperi chemarea în viață
Luptătorul de sumo - autodezvoltarea și progresul
Cablul de sârmă roz - puterea voinței, puterea autocontrolului și disciplina
Cronometrul de aur strălucitor - timpul
Trandafiri galbeni - ...(urmează să completez după ce termin ultimele 2 capitole)
Cărarea șerpuită și plină de diamante - Viața iluminată, vezi minuni extraordinare în cele mai simple lucruri
                                                     

No comments:

Post a Comment